Tochitura cu carne

Ingrediente Tochitura cu carne

  • un piept de pui
  • 300 grame de ficatei de pui
  • 300 grame de pulpa de porc
  • ciuperci champignon (pot fi si la borcan, feliate sau intregi)
  • o ceapa
  • 4 catei de usturoi
  • 2 rosii medii sau o cutie mica de bulion
  • o legatura de patrunjel
  • sare
  • piper

Preparare Tochitura cu carne

Ceapa se curata, se spala, se toaca si se caleste in tigaie. Se adauga usturoiul tocat marunt, rosiile tocate marunt sau bulionul. Se lasa pe foc inca 5-10 minute si se amesteca de mai multe ori.

Pieptul de pui se spala, se curata si se taie cubulete mici. Ficateii de pui se spala bine, se curata de pielite sau fiere. Carnea de porc se spala si se transeaza bucatele.

Peste ceapa calita, punem carnea de pui si pe cea de porc. Se amesteca si se lasa la foc pana se albeste carnea de pui.

Se adauga apa cat sa acopere si se lasa sa fiarba. Cand carnea de porc este aproape fiarta, se adauga ficateii de pui intregi sau taiati bucatele, impreuna cu ciupercile curatate si taiate felii subtiri. Se lasa la fiert pana se fac si acestea si se suplimenteaza la nevoie cu apa sau dupa gust, cu un pahar de vin rosu.

La sfarsit, se adauga patrunjelul tocat marunt. Se condimenteaza dupa gust, cu sare, piper sau delikat.

Se serveste cu ou ochi, mamaliguta si salata de muraturi sau cruditati.