Supa cu costita afumata si usturoi

Ingrediente:

  • 350-400 grame costita afumata
  • 2 catei de usturoi
  • o ceapa mare sau doua medii
  • 500 grame varza alba
  • 400 grame cartofi albi
  • 2,5 litri concentrat de supa de vita
  • 1 felie de dovleac
  • 250 grame rosii sau rosii decojite in conserva
  • 4 linguri bulion
  • 100 grame fidea
  • piper, sare
  • patrunjel
  • 50 grame branza telemea

reteta-supa cu costita afumata si usturoi

Mod de preparare:

Se taie costita afumata in feliute. Se curata ceapa si usturoiul si se marunteste. Se curata cartofii de coaja si se taie in sferturi. Se scoate miezul de dovleac si se taie ca si cartofii. Se curata varza si se taie fasii cam de 1 cm.
Se prajeste costita intr-o tigaie mare (wok), pana ce devine crocanta. Se pune varza si se lasa sa se caleasca pana ce devine sticloasa. Se adauga ceapa si usturoiul, cartofii, dovleacul. Se lasa sa se caleasca. Cand legumele sunt moi, se toarna supa din concentrat de vita si se lasa sa fiarba impreuna cu legumele, fara capac, vreme de 15 minute. 
Rosiile se oparesc, se curata de pielite si de seminte si se taie marunt. Se pune fideaua in supa si se lasa sa fiarba aproximativ 10 minute. Se pun rosiile taiate si bulionul, si se lasa sa dea intr-un clocot. Se condimenteaza supa cu sare si de piper, se presara patrunjel tocat si branza rasa. Se mananca cu paine prajita si crema de usturoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.